Bucuria Simplității

Dragul meu cititor,

Martie a fost… altfel.

Nu știu exact cum să o spun fără să par că exagerez, dar luna aceasta a fost una dintre acele perioade în care viața pare să îți arate, fără echivoc, că schimbări miraculoase sunt posibile. Nu doar posibile, ci uneori surprinzător de rapide, de profunde, de reale.

Relația mea cu corpul – rezultate care m-au făcut să plâng

Data trecută îți povesteam despre relația mea nouă cu corpul – despre recunoștință și responsabilitate.

Îți spuneam atunci că slăbisem 14 kilograme. Ei bine, procesul a continuat și în martie am renunțat la încă alte 3kg.

Dar ceea ce s-a întâmplat la începutul lunii m-a lăsat fără cuvinte. 🤐

Mi-am refăcut analizele de sânge…

…și am plâns!

Am plâns două zile aproape continuu. Nu pentru că rezultatele ar fi fost rele, ci pentru că au fost… bune. Toate. Fără excepție. 😲

Am plâns pentru că eram șocată. Pentru că eram fericită. Pentru că eram recunoscătoare într-un mod pe care nu îl mai simțisem până atunci. Am plâns pentru că nu îmi venea să cred că doar două luni de viață trăită diferit pot schimba atât de multe în noi.

Insulina a scăzut de la 30 la 7.7. Glicemia de la 104 la 88.8. HOMA de la 7.7 la 1.69. Colesterolul total de la 218 la 161. Și lista continuă. Toate valorile au intrat în normal.

Predispoziția mea pentru diabet și boli cardiovasculare… nu mai este valabilă. 🙏🥳

Medicii cu care am vorbit au fost încântați. Dar mai ales uimiți. Iar eu, sincer, mă așteptam ca aceste schimbări să apară în unu sau doi ani. Nu în două luni. Nu după zeci de ani în care corpul meu a fost ignorat, neglijat, forțat, dus în extreme, purtat prin traume, prin alegeri neinspirate, prin lipsă de atenție și de blândețe.

Și atunci m-am întrebat: Cum este posibil?

Cum poate un corp atât de chinuit să răspundă atât de frumos? Atât de rapid? Atât de complet?

Nu ai cum să rămâi indiferent în fața unui asemenea miracol. Nu ai cum să nu fii atins de frumusețea corpului tău, de inteligența lui, de capacitatea lui incredibilă de a se repara, de a renaște.

Sunt fericită! 💚

Și, deși mi-am atins doar o treime din scopul pe care mi l-am propus, sunt profund împăcată. Pentru că scopul principal era sănătatea. Iar pe aceasta… am recuperat-o.

Nu am cuvinte suficiente pentru a exprima ceea ce simt. Iar „mulțumesc” pare, sincer, prea puțin. Și totuși… Mulțumesc! 🙏

Corpul meu a înflorit. Este frumos și orientat spre lumină. Dar rămâne, în același timp, fragil. Fragil și puternic.

Îl simt ca pe o floare care poate fi ruptă ușor, dar care, pentru a răsări din întunericul pământului, a trebuit să înfrunte greutatea acestuia, rădăcini vechi, obstacole invizibile. Și tocmai de aceea este și fragilă, și puternică în același timp.

Această lună m-a învățat să privesc corpul nu ca pe un proiect, ci ca pe un partener pe care să-l respect, să-l prețuiesc și să-l iubesc toată viața mea.

O lună trăită intens, nu neapărat „productiv”

Pe de altă parte, dacă ar fi să fiu complet sinceră cu tine, nu toate lucrurile au mers „ca la carte”.

Proiectele personale și studiul… au fost lăsate puțin deoparte. 🤫

Am fost atât de euforică, atât de bucuroasă, încât nu am reușit să mă concentrez pe „ceea ce trebuie făcut” în sensul clasic. Și da, există undeva în mine o doză de vinovăție pentru asta.

Am continuat cursurile de Excel, dar într-un ritm mai lent. Nu zilnic, cum îmi propusesem, ci de două-trei ori pe săptămână.

DAR…

Am finalizat majoritatea vizitelor la medici și analizele, cu excepția nutriționistului. Și, poate cel mai important, am făcut mai multă mișcare.

Nu doar pentru că aveam mai multă energie, ci și pentru că… mă simțeam vie. Creativă. Prezentă. 🥰

În mod curios, martie nu este o lună care să mă inspire în mod obișnuit. Nu este iarnă, dar nici primăvară deplină. Este, de multe ori, un gri prelung, o tranziție fără contur.

Și totuși, luna aceasta m-am bucurat de atât de multe lucruri.

Am cunoscut oameni noi. Oameni frumoși, speciali. Oameni care au apărut, parcă, exact atunci când aveam nevoie de energie bună în jurul meu. 🙏

Așa că, fără să îmi dau seama, nu am mai putut să îmi canalizez energia spre „pământ”, spre partea practică, matematică a vieții. Am fost prea ocupată să simt. Să trăiesc. Să mă bucur.

Și, pentru prima dată după mult timp, nu simt că acest lucru este greșit, chiar dacă acești oameni pot fi precum o adiere, care așa cum vine, tot așa și pleacă: nu poți să o apuci, să o ții strâns. Adierea vine fără să întrebe, așa că de ce ar întreba ceva la plecare?

Nu pot spune că zilele au zburat fără să le simt. Dimpotrivă. Le-am simțit intens. Poate chiar mai intens decât de obicei. Și tocmai de aceea, când m-am uitat înapoi, am realizat cu surprindere că luna… s-a terminat. 😳

A fost plină și intensă în trăiri.

Poate că am fost mai „leneșă” în sensul clasic al productivității. Dar nu am stat pe loc. Am mers mai lent.

Și uneori, și asta este suficient.

Minimalism în practică – am renunțat la aparatura foto scumpă

Un alt lucru care mi-a adus multă bucurie luna aceasta a fost legat de fotografia mea.

Dacă ai citit jurnalul din Februarie 2026 (de aici), știi deja că am început un proces de simplificare și în ceea ce privește echipamentul fotografic. Și că am testat un nou aparat.

Ei bine, martie a fost luna în care am luat o decizie importantă.

Am renunțat la aparatul full-frame și mare parte din obiectivele aferente. Și nu pentru că aparatura nu era bună. Dimpotrivă. Era, probabil, cel mai performant și mai frumos echipament pe care l-am avut vreodată. Dar nu sunt sigură că era potrivit pentru mine.

Pe 28 februarie am ieșit la fotografiat cu aparatul, tocmai pentru a-mi confirma sau infirma o bănuială. Voiam să văd cum mă simt. Și am simțit din nou aceeași tensiune. Aceeași rigiditate. Aceeași grijă constantă.

Și deși am făcut poze frumoase cu el …

…era greu, pentru sufletul meu. Era extrem de vizibil (cred ca asta mă stresa cel mai tare, căci aparatul meu era albastru – „Indigo Blue” mai exact).

În loc să mă concentrez pe fotografie, eram preocupată de aparat. Să nu atrag atenția. Iar eu simțeam toate privirile ațintite spre mine. 😔

Și atunci am înțeles că nu contează cât de bun este un lucru, dacă nu îți servește cu adevărat.

Așa că am făcut ceva ce nu a fost deloc ușor. Am renunțat la ego.

Am acceptat că am făcut alegeri financiare ceva mai neinspirate în trecut (din grabă sau exces de entuziasm). Am acceptat că voi pierde bani la revânzare. Am acceptat că atașamentul față de obiecte nu îmi aduce, de fapt, liniște.

Și am ales simplitatea. ☺️

Am trimis echipamentul în Germania, prin intermediul celor de la MPB, și am ales să îl înlocuiesc cu un aparat care se potrivește mult mai bine stilului meu de viață: mai mic, mai discret, mai ușor, suficient de performant pentru nevoile mele creative.

Și, în plus, am primit și 3326.39 de lei în cont după această schimbare (chiar dacă în realitate, P&L-ul este pe Loss). 😳

Pentru mine, acesta a fost un „deal” perfect. Nu pentru că a fost despre bani, ci pentru că a fost despre aliniere.

Despre a avea mai puțin, dar mai potrivit. Despre a renunța la imagine și a rămâne cu esența. Despre a alege libertatea în locul aparenței.

Dacă voi regreta sau voi returna noua achiziție sau… dacă îmi voi lua înapoi aparatul full-frame (dar nicidecum pe albastru), vei afla în viitor.😂

Bucuria lucrurilor simple – fotografie, culori și prezență

Noul aparatul a ajuns pe 17 martie și am apucat deja să mă joc puțin cu el, adică să fotografiez.
Și, pot să îți spun, cu sinceritate: este exact ce aveam nevoie. Mic. Simplu. Discret. Ușor.

Și, cel mai important, mă face să vreau să fotografiez din nou fără teamă. 📷

În Brașov, martie nu este încă despre flori. Dar este despre culori subtile. Astfel, am început o mică „vânătoare de culori” în cartierul Răcădău, pentru că acesta este despre nuanțe. Despre contraste subtile. Despre culori ascunse în cotidian.

Am fotografiat lucruri simple, dar pline de viață. Pentru că, atunci când tu te simți bine, începi să vezi altfel lumea. Mai cald. Mai viu. Mai colorat. 🌈

Și, fără să îmi propun în mod conștient, stilul meu fotografic s-a schimbat. Am observat cum starea mea interioară se reflectă în fotografii. Stilul meu a devenit mai luminos, mai jucăuș, mai prezent.

Când ești bine, lumea devine mai colorată. Și stilul meu fotografic s-a schimbat odată cu mine. 😳

Iată câteva dintre fotografii:

Concluzii pentru luna martie – echilibru, recunoștință și răgaz

Privind înapoi, totul mi se pare încă puțin ireal. Frumos. Intens. Aproape fulgerător.

Sunt fericită. Sunt recunoscătoare. Și simt că încă mai vreau să „plutesc” puțin în starea aceasta.

Nu sunt încă pregătită să mă întorc complet la rutină, la calcule, la partea strict practică a vieții. Și cred că este în regulă. 😳

Probabil că și aprilie va fi, într-o anumită măsură, o continuare a acestei stări. Poate cu puțin mai mult echilibru. Pentru că știu că nici extremele nu sunt sănătoase, nici măcar cele frumoase. 🤔

Dar, pentru acum, aleg să nu mă grăbesc. Aleg să rămân puțin în acest spațiu de recunoștință. Aleg să mă bucur. 🙏

Luna ta Martie, cum a fost?

Cu recunoștință,
Alexandra SG