Bucuria Simplității

Dragul meu cititor,

Februarie a fost, din nou, o lună scurtă în calendar și surprinzător de lungă în trăire. Nu grea. Nu apăsătoare. Doar lungă și densă. O lună care a curs încet, dar plin. Poate pentru că încă sunt în inerția începutului de an, poate pentru că trec prin atât de multe lucruri deodată — medici, analize, reechilibrare la capitolul metabolism și sănătate, cursuri, mentorat, proiecte personale, treburile casei — iar fiecare experiență pare să dilate timpul. ⏳

Relația mea cu timpul – când îl simți aliat, nu dușman

Am observat ceva interesant: cu cât trăiesc mai conștient și mai implicat, cu atât timpul mi se pare mai generos. Pare paradoxal. Te-ai aștepta ca atunci când ai multe pe cap, zilele să zboare. Și totuși, pentru mine, nu e așa. Atunci când decid eu cum îmi trăiesc zilele, când îmi asum direcția și îmi mișc pașii spre obiectivele mele, timpul nu mai este un dușman grăbit. Devine un aliat. Se aliniază. Se așază.

În schimb, în perioadele în care viața „mi se întâmplă”, fără să o conduc eu, apare haosul. Zilele se scurg fără să știu unde s-au dus, chiar dacă aparent nu am făcut mare lucru. Și poate aici a fost revelația lunii februarie: când iei frâiele vieții în propriile mâini — cu organizare, cu intenție, cu responsabilitate — Universul (și implicit timpul) pare să se sincronizeze cu tine. Nu știu dacă e o lege universală sau doar o percepție personală. Dar știu că o simt. 😌

Relația mea nouă cu corpul – recunoștință și responsabilitate

Pe partea de sănătate, lucrurile sunt în mișcare. Din 3 ianuarie până astăzi am slăbit aproape 14 kilograme. Când scriu asta, încă mi se pare incredibil. Nu doar cifra în sine, ci felul în care mă simt: mai ușoară, mai energică, mai prezentă în propriul corp. Drumul până la ceea ce medicii numesc „normalitate medicală” este încă lung, dar progresul este real. Și, mai ales, este al meu. 🥳

Analizele recente arată binișor. Pancreasul pare puțin „suprasolicitat” — o consecință firească a anilor în care dulcele și mâncatul pe fond emoțional au fost refugiul meu. În rest, organele interne sunt sănătoase. A fost un moment de liniște când am auzit asta. Un fel de confirmare tăcută că, dincolo de alegeri mai puțin inspirate, corpul meu a știut să reziste. 🙏

Am fost și la nutriționist. Recunosc, am mers cu o oarecare timorare, dar experiența a fost mult mai prietenoasă decât mi-am imaginat. Am fost felicitată pentru progres, încurajată să cresc mișcarea la 10.000 de pași pe zi și, mai ales, avertizată că va veni o perioadă de stagnare. Mi s-a spus clar: răbdarea este esențială. Să nu mă abat când cântarul va refuza să coopereze! Sunt mai mult decât o cifră! Organismul este extrem de complex și are multe de făcut pe acest drum. Trebuie să fiu înțelegătoare și să accept ritmul lui propriu în procesul de vindecare și rebalansare.

Urmează și alte analize, pe care le voi cumula cu cele recomandate de medicul endocrinolog. Lucrurile sunt în derulare. Nu sunt la final. Dar sunt pe drum. 💞

Și poate cea mai importantă lecție a acestei perioade este redescoperirea corpului meu. Pentru prima oară îl privesc nu ca pe un adversar, nu ca pe o povară, ci ca pe un aliat incredibil. Corpul uman este unul dintre cele mai fascinante fenomene existențiale. Reechilibrează metabolismul, elimină toxine, se regenerează, luptă, tace, muncește — adesea fără să cerem asta, fără să-l vedem și fără să-i mulțumim. 😔

În reflexia rece a orașului mă privesc altfel. Nu perfect — ci așa cum sunt, între straturi de sticlă, urme și iarnă.
E o imagine despre acceptare. Despre corpul care tace, luptă și se regenerează fără aplauze. Iar pentru prima dată, nu mă mai privesc ca pe un adversar, ci ca pe un întreg în lucru.

„Interiorul contează” – o reflecție despre sănătate, acceptare și adevăr

„Interiorul contează…” este o expresie pe care am auzit-o de multe ori, mai ales în contexte legate de obezitate. De multe ori spusă cu intenții bune: „Cine te place, te place așa cum ești.” Sună cald. Sună acceptant. Și totuși, dacă interiorul este bolnav? Dacă în interior există inflamație, dezechilibru, suferință? Putem ignora asta în numele acceptării? 🤔

Nu scriu asta ca o judecată. Ci ca o întrebare deschisă. Pentru mine, acceptarea a însemnat să recunosc că nu mă simt bine și că vreau să schimb ceva. Că nu este despre estetic, ci despre viață. Despre cum respir, cum dorm, cum gândesc, cum trăiesc. Iar dacă nu mă plac eu în propria mea piele, cum aș putea cere altcuiva să o facă?

E o discuție amplă. Poate pentru o altă zi. Astăzi rămân doar cu recunoștința față de corpul meu. Pentru că el face munca grea. 🙏

Proiecte personale și direcție creativă viitoare

Pe partea de proiecte personale, februarie a fost mai lent. Dar nu inexistent. Am început să aștern idei, să adun filmări scurte, să creionez primele episoade pentru canalul de YouTube pe care mi-am promis că îl voi lansa în această primăvară.

Am stabilit un termen maximal: Mai 2026. Nu întâmplător — luna Mai a fost anul trecut una dintre cele mai vii experiențe trăite de mine — ziua în care am fotografiat în câmpurile de rapiță. Un moment de căutare, de liniște, de revelație personală. Un spațiu galben, luminos, în care simțeam că, pentru prima oară după mult timp, mă aud.

De aceea, îmi doresc ca începutul acestui nou drum să coincidă cu acel loc și acel moment. Primul meu eseu fotografic creativ va fi, dacă totul merge conform planului, filmat în câmpul de rapiță. Un fel de cerc care se închide și, în același timp, se deschide.

Termenul de Mai este pentru mine mai mult decât o dată în calendar. Este o promisiune, și este, totodată, luna în care m-am născut. 🥰

Învățare și reconstrucție profesională – bucuria cursurilor de Excel

Cursurile de Excel sunt o surpriză frumoasă a acestei perioade. Nu știam că poate fi atât de plăcut să înveți un soft. Fiecare lecție mă entuziasmează sincer. E o bucurie aproape copilărească — ca și cum aș primi o jucărie nouă. 😅

Există ceva fascinant în a descoperi cât de mult poate face un instrument precum Microsoft Excel. Dincolo de formule și tabele, simt că îmi dezvolt o nouă structură de gândire: mai logică, mai organizată, mai eficientă. Iar stilul jovial și prietenos al profesorului face tot procesul și mai plăcut. 😍

Poate că minimalismul nu înseamnă doar să reduci obiecte din casă. Poate înseamnă și să înveți să lucrezi mai simplu, mai clar, mai structurat cu informația. Să reduci haosul din fișiere, din calcule, din planuri.

Într-un an în care caut stabilitate și reconstruire profesională, fiecare competență nouă este o cărămidă pusă la temelie.

Cheltuieli asumate vs. cheltuieli impulsive

La capitolul finanțe, lucrurile sunt stabile. Venituri constante. Fără fluctuații dramatice. Iar în contextul acestui an, în care îmi doresc mai ales stabilitate și învățare, acest echilibru este exact ce am nevoie. ☯️

Cheltuielile, în schimb, au fost puțin peste ce estimasem. Nimic surprinzător însă. Au fost cheltuieli asumate.

Am ales, în stilul meu poate ușor nebunesc, să testez un tip de aparat foto (cel din poza de mai jos) care mă intrigă încă din liceu: sistemul cu senzor micro four thirds (M43 sau MFT, pe scurt).

Astfel, îți prezint noua mea cameră foto, care înseamnă, pentru mine, o cheltuială asumată. În imagine compar obiectivul de 45mm f/1.8 (echivalent 90mm) cu TTArtisanul meu de 75mm f/2 pentru full frame. 45-ul este de trei ori mai ușor și de două ori mai mic. Diferența nu stă doar în dimensiuni, ci în libertatea pe care o simți când alegi mai puțin. Detalii în rândurile de mai jos… 😅

Am găsit o ofertă foarte bună la un amanet și am decis să investesc — pentru că, în mintea mea, nu este o cheltuială de tip „gaură în buget” — 3500 de lei într-un pachet care includea un aparat foto aproape nou (cu doar 1300 de cadre la activ) și trei obiective. Dacă ar fi fost cumpărate noi, costul total al aceluiași pachet s-ar apropia de aproximativ 8800 lei.

Nu m-a interesat neapărat modelul exact și nici starea estetică a echipamentului. Pentru mine este, în primul rând, un instrument de test. Ceea ce m-a interesat cu adevărat a fost senzorul și particularitățile lui — să văd dacă se potrivește felului meu de a fotografia și modului în care îmi construiesc proiectele vizuale.

Scopul final rămâne simplu: cheltuieli cât mai mici, dar orientate spre lucrurile care contează pentru mine. Și, în același timp, cât mai multe experiențe noi. 📸 🌆 🚅 🌄

Din acest motiv privesc echipamentul ca pe unul temporar. A fost, mai degrabă, o modalitate accesibilă de a testa sistemul. Dacă se dovedește a fi ceea ce caut, intenția mea este să simplific treptat lucrurile și să îmi organizez echipamentul într-o formă mai coerentă și mai ușor de folosit.

Într-un fel, se leagă și de tema mai largă a acestui an. 2026 a devenit, aproape fără să îmi propun explicit, anul schimbărilor pentru mine: schimbări legate de sănătate, de stil de viață, de lucrurile pe care aleg să le învăț.

Ar fi fost aproape ciudat ca fotografia — una dintre pasiunile mele cele mai constante — să rămână complet în afara acestui proces. 😅

Mai ales că tot în acest an mi-am găsit curajul să explorez mai serios fotografia urbană. Iar pentru un astfel de mediu, ideea unui sistem mai mic precum M43 pare, cel puțin în teorie, foarte potrivită: ușor, compact, aproape incognito. Genul de echipament care te ajută să te pierzi în oraș, fără să atragi prea mult atenția.

Rămâne de văzut dacă teoria se confirmă și în practică.

Totodată, ceea ce m-a atras cu adevărat la sistemul M43 este formatul senzorului (4/3), adică puțin mai înalt și mai îngust (față de clasicul 3:2) — o proporție care se potrivește surprinzător de bine și cu proiectul meu fotografic din câmp, cu stâlpii de înaltă tensiune.

Apoi vine avantajul teleobiectivelor: mult mai mici, mai ușoare și mai accesibile ca preț decât echivalentele din sistemele Full Frame sau APS-C.

De exemplu, un teleobiectiv de 75–300 mm, echivalent aproximativ cu 150–600 mm pe full frame, poate ajunge cu ușurință la 5000–6000 lei. În sistemul M43 însă, costul este aproape la jumătate — sau chiar mai mic dacă alegi varianta second-hand.

Mai mult, datorită factorului de crop de „x2”, un obiectiv de 100–400 mm pe montură M43 oferă în practică un echivalent de 200–800 mm. O plajă focală dificil de atins în zona full frame fără costuri serioase și dimensiuni considerabile. Iar peste toate acestea vine și avantajul greutății: aproximativ 1,1–1,2 kg / cele mai grele obiective M43.

Pentru mine, acesta este genul de compromis care deschide mai multe posibilități decât limitează. 😳

Privit din exterior, mai ales de cineva fără legătură cu fotografia, poate părea o cheltuială inutilă. Pentru mine însă este doar un instrument — o piesă mică într-un puzzle mai mare: YouTube, eseuri foto vizuale, explorare creativă.

Și, într-un fel, este și o formă de colecționare. Așa cum unii adună viniluri sau alte obiecte cu poveste, eu adun senzori și obiective. Fiecare cu particularitatea lui, cu felul său de a vedea și de a reda lumea.

Din perspectiva aceasta, nu este doar o investiție utilă, ci și una care îmi aduce bucurie. 🥰

Minimalismul, pentru mine, nu înseamnă să nu cumperi nimic. Înseamnă să știi de ce cumperi.

Să existe o intenție clară în spatele fiecărei cheltuieli sau investiții. Iar uneori, tocmai astfel de experimente mici sunt cele care te ajută să înțelegi mai bine ce merită păstrat și ce nu.

Pentru mine, fotografia rămâne una dintre puținele pasiuni de la care nu am să renunț vreodată. Dar asta nu înseamnă că nu pot simplifica felul în care o practic — inclusiv din punct de vedere al echipamentului.

Uneori, drumul spre mai puțin începe tocmai cu un experiment. Iar experimentul acesta cu sistemul M43 s-ar putea să fie începutul unei schimbări mai mari în modul în care îmi organizez trusa foto.

Dar despre asta, într-un articol viitor. 🙂

Până atunci, entuziasmul momentului a fost suficient cât să ies la o plimbare de câteva ore prin centrul orașului, cu noua „jucărie” în mână.

Iată câteva dintre fotografiile mele preferate. 💚

Concluzia lunii februarie și ce duc mai departe în martie

Februarie a fost o lună de aliniere. De muncă interioară și exterioară. De pași mărunți și constanți. De recunoștință față de corp. De disciplină. De entuziasm copilăresc în fața unui curs nou. De investiții calculate în visuri.

Nu știu dacă există un singur mod „corect” de a trăi simplu. Pentru mine, viața simplă nu înseamnă puțin. Înseamnă conștient. Înseamnă ales. Înseamnă asumat. 🙏

Și dacă februarie mi-a arătat ceva, este că atunci când îți asumi direcția, timpul încetinește și devine prieten. Iar în spațiul acesta mai larg, ai loc să respiri, să înveți, să creezi, să te vindeci.

Ne revedem la fila următoare de jurnal. 🤗

Cu bucurie și recunoștință,
Alexandra SG