Dragul meu cititor,
Încheiam ultima filă de jurnal din decembrie cu gândul că 2026 începe ca un șantier pentru mine. Un șantier necesar, zgomotos pe alocuri, dezordonat, dar absolut esențial pentru transformarea mea într-o versiune mai bună, mai sănătoasă și mai conștientă decât eram acum unul, doi sau cinci ani. Nu concurez cu nimeni altcineva decât cu mine însămi, iar anul acesta a venit cu cerințe clare și ferme: schimbări reale în zona de educație, dezvoltare personală și, mai ales, în zona sănătății. Aici, sănătatea a câștigat fără drept de apel medalia de aur.
Am intrat în noul an într-un ritm de răgaz, lent și blând, cu o vacanță prelungită până pe 12 ianuarie. Cel puțin așa arăta planul inițial. În mod normal, ar fi trebuit să revin la serviciu pe 8 ianuarie, însă viața a avut alte priorități preplanificate pentru mine. Tata a avut programată o internare pentru o coronarografie chiar la început de an, iar acest lucru mi-a mutat complet atenția și energia. Așa că, dacă pot spune așa, „vacanța” mea s-a prelungit, dar nu într-un sens relaxant. 😅
Zilele de 8 și 9 ianuarie au fost intense: alergătură, emoții, așteptări, dezamăgiri, dar și multă forță interioară. Am trecut cu brio peste ele, chiar dacă uneori a fost greu. Sistemul medical rămâne dureros – pe de o parte din cauza lipsei de fonduri, a personalului insuficient raportat la cererea reală, iar pe de altă parte, uneori, din cauza delăsării. Nu are sens să intru în detalii sau să povestesc experiența în sine. Tot ce pot spune, simplu și onest, este că oamenii care vor să facă treabă acolo, de multe ori nu prea au cu ce, iar cei care nu vor… ei bine, asta e deja o altă poveste. 🤫
Concluzia mea a fost una foarte clară și poate ușor dură: ai grijă de tine ca să nu fii nevoit vreodată să ajungi la spital – nici de stat, nici privat, dar mai ales de stat.
În mod ironic sau poate deloc întâmplător, anul meu a început cu medici și pentru mine. Mi-am promis că, în 2026, sănătatea mea este nenegociabilă. Fără scuze, fără amânări. Drept urmare, am abordat nutriția dintr-un unghi diferit: de bun-simț, logic, fără extreme. Am ales un stil bazat pe duoaliment – proteine și legume – și zero zahăr. Rezultatul? Minus 7,5 kilograme în luna ianuarie. 🥳
Corpul meu a reacționat minunat, chiar mai bine decât mă așteptam. Nu a fost nici ușor, nici greu. A fost… o primă experiență. Sunt abia la început cu investigațiile și drumurile pe la doctori, dar primul „test” real a venit mai repede decât mă așteptam: ziua de naștere a șefei mele, pe 26 ianuarie. Prajituri, deserturi, tentații – un teren minat pentru mine, având în vedere că dulciurile au fost kryptonita mea aproape toată viața. 🤣
Și totuși… surpriză. Recunosc, mi-a făcut cu ochiul o tartă cu fructe de pădure, dar nu a existat nicio luptă interioară, niciun dialog dur cu mine însămi de tipul „nu ai voie” sau „e interzis”. Nu. Am privit, am observat, am zis în gând „hmm, interesant” și mi-am văzut mai departe de ale mele. Atât. Atunci am înțeles că munca psihologică depusă înainte de a începe acest nou stil de viață a contat enorm.
Nu m-am trezit într-o dimineață spunând „de mâine țin dietă”. Pentru că scopul nu este dieta. Scopul este recuperarea sănătății mele, care începuse să scârțâie. Schimbarea nu a venit din exterior, din ce spune cineva sau dintr-o regulă impusă. A venit din interior, după multă muncă, negocieri, înțelegere și acceptare. De aceea, provocările nu mai cer un „NU” dureros. Refuzul nu mai înseamnă interdicție. Înseamnă alegere.
Înțeleg că e bun, delicios, că dulciurile sunt tentante. Dar am înțeles și că 3–10 secunde de plăcere pe papilele gustative, în detrimentul sănătății mele, nu merită prețul. Așa că acum pot spune „nu” extrem de lejer. 😌
Și totuși, nu vreau să transform acest jurnal într-un articol despre regim. Sunt la început de drum și nu simt nevoia să mă laud pentru un progres mic raportat la un drum lung care mă așteaptă. Voi reveni, la timpul potrivit, cu mai multe gânduri despre asta.
Pe partea de educație, am ales oficial să merg mai departe cu Programul de Mentorat în Investiții și, în paralel, m-am înscris la cursurile de pe platforma onLearn. Momentan sunt la Excel intermediar, cu planuri clare să ajung în zona de avansat. Îmi place, mă fascinează și, cine știe, poate îmi va deschide uși către un viitor profesional mai plăcut și, sper eu, mai bine remunerat. 😳
Realist vorbind, mai am peste 30 de ani de muncă în față. Dacă nu aleg să mă dezvolt, risc să devin irelevantă pe piața muncii – și nu îmi doresc asta. Așa cum planul meu de stil de viață și alimentație este gândit pe trei ani pentru atingerea obiectivelor și pe viață pentru întreținere, la fel și educația se va întinde pe următorii doi-trei ani. După onLearn, vreau să intru în zona de AI și online business.
Planuri mari, știu. Dar ce aș avea mai bun de făcut cu timpul meu decât să merg pe drumul care îmi aduce bucurie și sens? Nu am nicio garanție că voi reuși. Nu știu ce va fi în realitate. Dar știu sigur că e mai bine să fac ceva care poate deschide uși, decât să stau și să aștept să treacă timpul.
E adevărat că acest nou program îmi ocupă mult mai mult din timpul liber. Chiar și această filă de jurnal a fost începută greu și terminată pe ultima sută de metri. Sunt încă într-o fază de haos, de șantier. Dar am încredere că, în timp, voi învăța să mă organizez mai bine cu tot ceea ce mi-am promis.
Pe 29 ianuarie am citit într-o carte de „meditații zilnice” un pasaj care m-a atins profund:
„E foarte ușor să ai încredere atunci când toată lumea e iubitoare și nimeni nu te amăgește. Dar chiar dacă lumea întreagă e amăgitoare… tu continuă să ai încredere. Nu-ți pierde niciodată încrederea în încredere, oricare ar fi prețul plătit.” — Osho
Așa că am decis să am încredere. Chiar dacă nu știu ce va ieși. Încredere că pot reuși. Că merit drumul pe care mi-l imaginez. Că lucrurile se vor așeza exact așa cum am nevoie. Că universul lucrează în aceeași direcție cu mine și că, dacă aleg să fiu fericită, atunci asta se va întâmpla. Viața are propriul ei mod de a se manifesta, dar am învățat că, dacă ești conștient, deschis și răbdător, chiar și o întâmplare neplăcută poate lucra în favoarea ta mai târziu. 🙏
Ianuarie a fost o lună intensă și, în același timp, liniștită. S-au întâmplat multe, iar timpul a avut parcă ritmul a trei luni la un loc. De obicei simt că timpul zboară, dar luna aceasta a fost diferită. Pe partea de sănătate și visuri, lucrurile se mișcă. Financiar, sunt într-o linie dreaptă, și pentru mine asta înseamnă stabilitate. Iar stabilitatea este exact ce am nevoie ca să dorm liniștită noaptea.
Și, ca o notă de final, mi se pare amuzant cum se schimbă lucrurile. Acum doi ani abia așteptam iarna. În 2025 a fost primul an în care mi-a plăcut vara. Iar acum, abia aștept primăvara. Anul acesta nu m-am împăcat deloc cu iarna. Mi-e dor de soare și de zile lungi. Deși au fost zăpezi și ger ca pe vremuri, cu greu am reușit să ies o singură zi la fotografiat, într-un loc liniștit, în câmp. A fost o zi blândă, cu soare. Altfel, probabil nu aș fi ieșit din casă decât pentru strictul necesar. 😅
Închei aici, acum. Pe data viitoare. 🤗
P.S. Cum a fost începutul de an pentru tine? Ai început să lucrezi la visurile tale? Sau îți dorești doar un an simplu și liniștit? Aștept răspunsul tău în comentarii. 🥰
Leave a Reply